ŢINUTUL HERŢA
Ţinutul Herţa este aproximativ acelaşi cu raionul Herţa din Regiunea Cernăuţi (Ucraina). Populaţia acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populaţie este de etnie română şi toate satele din raion sunt exclusiv româneşti, în afară de satul Mamorniţa (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparţinut Principatului Moldovei iar apoi României până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deşi potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939, Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice şi, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean.
Conform tratatului de prietenie dintre România şi Ucraina din 1997 încheiat de preşedintele României Emil Constantinesc, România renunţă la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizaţii din Bucovina de Nord cât şi din România au atacat această decizie şi au cerut guvernului român să renunţe la tratat în 2007.
BUCOVINA
Bucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu care acoperă zona adiacentă oraşelor Rădăuţi, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi, Cozmeni, Zastavna, Văşcăuţi pe Ceremuş, Vijniţa, Sadagura şi Storojineţ din Ucraina.
Etimologie Denumirea a intrat oficial în uz in 1775, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag ("buk"), astfel termenul "Bucovina" se poate traduce prin "ţara fagilor".[1]
Istorie Teritoriul Bucovinei a făcut parte din Principatul Moldovei; în 1775, 10.442 km² din partea de nord-vest a Moldovei sunt anexaţi de către Imperiul Habsburgic[2]. Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu România la 15/28 noiembrie 1918, pentru ca, pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, partea sa de nord împreună cu Basarabia şi ţinutul Herţa, să fie ocupate de U.R.S.S.. În 1991, după destrămarea U.R.S.S., nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa devin parte a Ucrainei (regiunea Cernăuţi). Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei.
Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu), care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875.) În timpul administrării habsburgice, toşi birocraţii erau obligaţi să înveţe limba română; în 1793 s-a introdus învăţământul obligatoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat "Universitatea Franz Josef" la Cernăuţi.[3] Recensământul din 1776 a reliefat faptul că în Bucovina, numărul de locuitori era de circa 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi ţi 4% alţii. Conform recensământului din 1910, populaţia Bucovinei era 800.198 locuitori, dintre care 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,12% alţii.[4] În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român.[5] Statutul de autonomie în imperiu.
Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanţi români din partea lor , deputaţi, în parlamentul imperial de la Viena; aceştia aveau drepturi egale cu ceilalţi parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română. Reiese din asta că Imperiul Habsburgic recunoştea caracterul covârşitor român al Bucovinei, respectiv Moldovei de nord-vest.
La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegaţie a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei şi crearea unui ducat românesc, iar "împăratul austriac să poată purta şi titlul de mare duce al românilor", ca o recunoaştere a românităşii Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obţin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă şi acela de Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneşte pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar românii deţineau majoritatea. Preşedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareşal al Bucovinei. Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum şi toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac. Unirea cu România După prăbuşirea monarhiei austro-ungare respectiv dezmembrarea imperiului în state naţionale, Consiliul Naţional al Bucovinei, întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritat Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor şi polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorităţii ucrainene. Ca urmare a hotărârii "C.N.B.", trupele române au intrat în teritoriu, consfinţind actul şi zădărnicind manevrele militare ale Galiţiei ucrainene.
Unirea Bucovinei cu România este recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919. În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică.În această perioadă, au fost masacraţi 3000 de români care se retrăgeau paşnic spre România, la Fântâna Albă. Autorii masacrului sunt ofiţeri din trupele NKVD. Rusia nu a recunoscut încă acest masacru. În 1941, forţele române, aliate la Axă, recuceresc nordul Bucovinei.
După eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, provinciile recuperate nu au fost imediat alipite statului român, ci au funcţionat ca regiuni conexe, conduse de câte un guvernator. În guvernământul Bucovinei au intrat cele 5 judeţe din Bucovina (Câmpulung, Suceava, Rădăuţi, Storojineţ şi Cernăuţi), judeţul Hotin din nordul Basarabiei, iar din octombrie 1941 – şi judetul Dorohoi. Guvernamântul Bucovinei a avut trei guvernatori: locotenent-colonelul Alexandru Rioşanu, mort în urma unei operaţii nereuşite la 30 august 1941, generalul Corneliu Calotescu, unul dintre responsabilii deportărilor din 1941 şi 1942, şi generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943. Basarabia a fost pusă sub administraţia generalului Constantin Voiculescu.[6]. În anul 1944, nordul Bucovinei este reocupat însă de Armata Roşie , rămânând până astăzi în componenţa Ucrainei. Legătura dintre nordul Bucovinei, acum ucrainean, şi sudul său, rămas în componenţa României, se pierde treptat, din pricina reorientării demografice prin infuzia populaţiei slavofone, a scăderii populaţiei româneşti, rămasă doar în câteva zone compacte şi, în general, a vicisitudinilor istoriei de care acest teritoriu a avut parte. Regiuni administrative România Judetul Suceava (exceptând oraşele Broşteni, Dolhasca, Fălticeni, Liteni, Salcea şi zonele adiacente acestora) Judeţul Botoşani (câteva localităţi care fac parte astăzi din comuna Mihăileni: Sinăuţii de Jos, Rogojeşti şi Cândeşti) Ucraina Regiunea Cernăuţi (exceptând oraşul Hotin şi împrejurimile sale, care fac parte din Basarabia, precum şi zona Herţa) Turism Bucovina este cunoscută pentru mănăstirile construite de foşti domnitori şi boieri moldoveni (Muşatinii, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ţtefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ş.a.), fiecare cu culoarea sa specifică: Voroneţ (albastru), Humor (roşu), Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori). Obiceiuri specifice regiunii Împistritul ouălor este un obicei practicat în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, începând cu ziua de marţi până vineri, pe lânga simpla vopsire, se practică fie încondeierea cu pensula, fie împistritul, folosindu-se ceară. Cu timpul, tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă. Deşi femeile sunt cele care se ocupă de înfrumuseţarea lor, există, însa, şi excepţii când, familii întregi cunosc şi practică acest mesteşug. În zona Bucovinei tradiţiile supravieţuiesc cu greu schimbărilor însă exista oameni care duc mai departe meşteşugul împistritului şi care îşi invată cu drag şi cu răbdare copiii tainele încondeierii ouălor.[7]
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. https://books.google.com/books?id=PzIer-wYbnQC&pg=PA68&dq=bukovina+buk+beech&cd=6#v=onepage&q=bukovina%20buk%20beech&f=true
2.Historical demographical data of the administrative divisions prior to 1948
3. [1] Horst Förster, Horst Fassel (Ed.), Kulturdialog und akzeptierte Vielfalt?, Thorbecke 4.https://www.omm1910.hu/?/adatbank
5. Mariana Hausleitner: Die Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918 - 1944. Verlag Oldenburg, München 2001, ISBN 3-486-56585-0, pag. 30
6.Liviu Cărare: Consideraţii privind procesul de ghetoizare a evreilor din Cernăuţi
7.www.ziua.net - Maria si Ioan îi invata pe europarlamentari taina incondeierii oualor în Bucovina
BUCOVINA DE NORD
Bucovina de Nord (în ucraineană Північна Буковина) este denumirea părţii de nord a provinciei istorice Bucovinei, care se află în prezent pe teritoriul regiunii Cernăuţi din statului Ucraina. Acest teritoriu cu o suprafaţă de 6.262 km² a fost ocupat la 28 iunie 1940 de către URSS printr-un ultimatum adresat statului român în urma pactului Molotov Ribbentrop. După formarea statului moldovenesc la mijlocul secolului al XIV-lea, teritoriul cunoscut astăzi sub denumirea de Bucovina a făcut parte neîntrerupt din teritoriul Principatului Moldovei, fiind partea de nord-vest al acestuia. El era împărţit în două ţinuturi: ţinutul Cernăuţilor şi ţinutul Sucevei. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia şşi Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina.
La 15/28 noiembrie 1918, după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea Bucovinei cu România. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940.
După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi. Astfel, la 2 august 1940, a fost înfiinţată RSS Moldovenească, iar părţile de sud (judeţele româneşti Cetatea Albă şi Ismail) şi de nord (judeţul Hotin) ale Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei şi şinutul Herţa au fost alipite RSS Ucrainene.
La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuţi, prin alipirea părţii de nord a Bucovinei cu ţinutul Herţa şi cu cea mai mare parte a judeţului Hotin din Basarabia [1].
În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componenţa României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 şi integrate în componenţa RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părţi.
Începând din anul 1991, întregul teritoriu al regiunii Cernăuţi a devenit parte componentă a Ucrainei independente. Pe teritoriul Bucovinei de Nord se află oraşele Cernăuţi, Storojineţ, Adâncata, Crasna, Berhomet pe Siret, Zastavna, Cozmeni, Văşcăuţi, Vijniţa etc.
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. ^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002), p.340-353.
MATERIAL EXTRAS DE PE INTERNET
VIZIONATI-NE SI VIDEOCLIPURILE SCRIIND PE GOOGLE: danieldediu1 si DanielDediuYouTube
